by happyadmin
Share
Share

Ne-am dorit să creăm experiențele online cât mai atractive pentru colaboratorii noștri, astfel încât nevoile acestora să fie acoperite chiar și în vremuri tulburi. Cum am reușit?
Primul pas a fost testarea aplicațiilor în echipă pe o perioadă aproximativă de trei luni, timp în care am mers în paralel cu open demos către clienți. Am testat tehnic platforme deja existente în piață, precum zoom, google meet sau webex, dar am și dezvoltat platforme software noi. De asemenea, activitățile online pentru evenimente au fost alese în detaliu, unele fiind adaptate din trecut, altele fiind construite de la zero. Toate acestea fiind rezultatele unor lungi discuții online cu parteneri, clienți și furnizori care se aflau în asentiment cu noi. Comunicarea a fost principiul de bază pe care am mers în această perioadă, urmărind să rămânem autentici și deschiși, chiar și în momentele mai puțin ușoare întâmpinate. Legătura strânsă cu toți clienții, ne-a făcut să integrăm mult mai facil soluții eficiente conform nevoilor lor, pentru pentru a livra experiențe complete și utile.
După cum spuneam, anul 2020 a fost un an al soluțiilor. Astfel, au apărut în echipa Universum următoarele povești noi:
MyConnector este o platformă, care vine în ajutorul tuturor, prin transferul experienței unui eveniment din mediul offline în cel online, fără să fie nevoie de prezența fizică într-o locație. Acesta este un serviciu unic în România, care poate ține atât evenimente interne cât evenimente mari B2B & B2C.
GOOD-FOOD.ro este o variantă safe și sănătoasă de a comanda mâncare, bazată pe ingrediente proaspete și preparate gustoase, cu un cost avantajos și livrare gratuită. Majoritatea companiilor au adoptat conceptul de work from home, GOOD-FOOD.ro venind ca soluție a eficientizarii timpului, livrată în cele mai sigure condiții.
Virtualized este prima expo-conferința virtuală din România, compusă din o serie de evenimente online, care au la bază tematici întâlnite deja la Bucharest Tech Week și GoTech World. În cadrul evenimentelor se abordează în timp real provocările cu care se confruntă specialiștii din mediul de afaceri oferind soluții rapide și eficiente.
Event Park este primul spațiu în aer liber pentru evenimente desfășurate în condiții de maximă siguranță. Cele peste 6 hectare din cadrul Lagoo Snagov pot găzdui seri de cinema, concerte în aer liber și evenimente care respectă distanțarea socială. Astfel, am încercat să venim cu o variantă sigură de a petrece timpul în afara casei, respectând toate condițiile impuse de autorități, conceptul de work-life balance fiind unul foarte important pentru echilibrul personal.
Virtual & Hybrid Events
Lumea evenimentelor s-a schimbat la 180 de grade, iar anul 2020 ne-a permis să ne readaptăm creativitatea în evenimente virtuale și hibride. Indiferent că aveți nevoie de un eveniment B2B, B2C, petrecere, conferință sau activități care pot reconecta în mod real echipele, experiența participanților este la fel de importantă pentru noi. Am gandit evenimente relevante alături de clienții noștri, iar anul 2020 ne-a adus experinte importante în urma celor 85 de evenimente pe care le-am organizat.

[:en]
We wanted to make online experiences as engaging as possible for our employees, so that their needs are met even in turbulent times. How did we do it?
The first step was to team test the applications over a period of approximately three months, during which time we went in parallel with open demos to customers. We technically tested platforms already on the market, such as zoom, google meet or webex, but we also developed new software platforms. The online activities for events were also chosen in detail, some adapted from the past, others built from scratch. All this was the result of long online discussions with partners, customers and suppliers who were in agreement with us. Communication has been the guiding principle we’ve been working on during this period, aiming to remain authentic and open, even in the less easy moments we’ve encountered. The close connection with all our clients has made it easier for us to integrate effective solutions according to their needs, in order to deliver complete and useful experiences.
As I said, 2020 was a year of solutions. Thus, the following new stories emerged in the Universum team:
MyConnector is a platform, which helps everyone by transferring the experience of an event from offline to online without the need to be physically present in a location. This is a unique service in Romania, which can hold both internal and large B2B & B2C events.
GOOD-FOOD.ro is a safe and healthy way to order food, based on fresh ingredients and tasty dishes, at a great cost and with free delivery. Most companies have adopted the concept of work from home, with GOOD-FOOD.ro coming as a time-saving solution, delivered in the safest conditions.
Virtualized is the first virtual expo-conference in Romania, composed of a series of online events, based on themes already encountered at Bucharest Tech Week and GoTech World. The events address in real time the challenges faced by business professionals, offering quick and efficient solutions.
Event Park is the first outdoor space for events held in maximum safety. Lagoo Snagov’s more than 6 hectares can host movie nights, outdoor concerts and social events. Thus, we have tried to come up with a safe option to spend time outside the house, respecting all the conditions imposed by the authorities, the concept of work-life balance being very important for personal balance.
Virtual & Hybrid Events
The world of events has changed 180 degrees, and 2020 has allowed us to rekindle our creativity in virtual and hybrid events. Whether you need a B2B event, B2C, party, conference or activities that can truly reconnect teams, the attendee experience is just as important to us. We’ve designed relevant events with our clients, and 2020 brought us great experiences from the 85 events we’ve delivered.

[:]


























